Posturi din categoria: Hackeri români
Hackerul „Vlădutz”, condamnat definitiv. Scapă de închisoare, dar plăteşte despăgubiri considerabile
Tânărul acuzat că între 2005 şi 2007, sub pseudonimul „Vladutz”, a accesat în mod fraudulos, neautorizat şi repetat mai multe conturi de e-mail ale companiei eBay, a fost condamnat definitiv la trei ani cu suspendarea executării pedepsei şi la plata unor despăgubiri de peste 155.000 de dolari.
Hackerul „Vlădutz” Duiculescu a fost pus sub acuzare în 5 aprilie 2007, de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru încălcarea Legii 161/2003 referitoare la accesul fără drept la un sistem informatic, modificare fără drept de date informatice şi restricţionarea accesului la acestea, vânzarea sau punerea la dispoziţie sub orice mod de programe ce permiteau accesul fără drept la diferite sisteme informatice. […]
Sursa: Gandul, 20.11.2012
Hacker din Alba Iulia al Anonymus România, trimis în judecată de DIICOT pentru terorism cibernetic
Gruparea Anonymous România, destructurată
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au destructurat o grupare de hackeri constituită din 14 persoane, cunoscută sub denumirea Anonymous România, scrie Agerpres.
Au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj Napoca, Drobeta Turnu Severin, Arad, Craiova, Reşiţa şi Târgu Mureş.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, liderul grupării a fost identificat ca fiind Gabriel Bălăneasa, 24 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile ‘lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman’. …
Sursa: Capital, 29.05.2012
Hacker din Timişoara, trimis în judecată pentru SPARGEREA serverelor NASA, ale Pentagonului şi Guvernului SUA
Hackerul TinKode din Timişoara, care a accesat neautorizat servere şi site-uri aparţinând unor instituţii importante din Europa, SUA şi Africa de Sud, printre care şi NASA, pentru obţinerea de date informatice, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni informatice.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a lui Manole Răzvan Cernăianu, în vârstă de 20 de ani, cunoscut sub pseudonimul „TinKode”, pentru infracţiuni informatice, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX. […]
Sursa: Gandul, 25.04.2012
Hackerul clujean acuzat că a spart serverele NASA trebuie să plătească despăgubiri de 580.000 dolari agenţiei
Tânărul clujean Robert Butyka condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a spart serverele NASA trebuie să plătească agenţiei americane 584.000 de dolari, a decis, marţi, Judecătoria Cluj-Napoca, după ce NASA s-a constituit parte civilă în acest caz şi a cerut despăgubiri.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanţa a admis, marţi, acţiunea formulată de NASA, care s-a constituit parte civilă şi a cerut despăgubiri de la tânărul Robert Butyka, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a spart serverele agenţiei americane. […]
Sursa: Gandul, 17.04.2012
Vasile Blaga şi Traian Igaş s-au trezit că au „căsuţele” sparte de jandarmul Virgil. Igaş povesteşte cum s-a întâmplat: „Hackerul avea o anumită dibăcie”
Procurorii DIICOT cer, miercuri, Judecătoriei Sectorului 5 arestarea preventivă a unui fost jandarm din Constanţa, Florin Nicolae, suspectat că ar fi spart mail-urile mai multor oficiali, printre care şi cel al fostului ministru de Interne Traian Igaş.
Reprezentanţii DIICOT au confirmat pentru gândul că fostul jandarm a spart patru adrese de email. Printre acestea se numără şi adresa de email de la Senat, a fostului ministru de Interne Vasile Blaga. În cazul lui Traian Igaş, emailul spart a fost cel personal, de pe domeniul yahoo.com, a explicat pentru gândul Sorin Trancă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Constanţa, unde Florin Nicolae, alias hackerul „Virgil”, a fost angajat. […]
Sursa: Gandul, 04.04.2012